Stresul este o parte firească a vieții, fiind denumit “boala secolului XX”. Se consideră că el a provocat mai multă durere decât orice altceva cunoscut de medicina modernă.
Viața strămoșilor noștri depindea, în mare măsură, de modalitatea în care ei reacționau la stres și anume: fuga de prădători, lupta cu dușmanii și supraviețuirea într-un mediu care era mai degrabă ostil. Oamenii care supraviețuiau întâmplărilor care le amenințau viața reprezentau acea parte care era capabilă să-și dezvolte capacitatea de a lua imediat atitudine controlându-și reacțiile în situații critice.
Așadar, stresul este un aspect al vieții de care omul nu poate scăpa. Un anumit volum de stres este necesar pentru supraviețuire.
Într-o definiție minimalistă stresul reprezintă modalitatea prin care corpul nostru răspunde la solicitările din viața noastră.
Stările de anxietate (neliniște), bolile psiho-somatice, disconfortul psihic manifestat adesea prin iritabilitate, sindromul de burn-out (acea stare de epuizare fizică, psihică și emoțională
produsă, în general, la locul de muncă) și alte complicații psihologice, emoționale și fizice sunt generate de răspunsul organismului nostru la stres. Acesta devine fie prea intens, fie apare prea des, fie durează prea mult timp.
În urma studiului aprofundat al comportamentului uman, Hans Selye a descoperit și clasificat existența a trei faze ale reacției organismului la diferitele forme de stres. Toate aceste faze pot fi incluse în termenul acceptat de “sindrom general de adaptare” (General Adaptation Syndrome – GAS) sau “sindromul lui Selye”.
Cele trei faze menționate mai sus sunt reliefate astfel:
1.reacția de alarmă, care constă în mobilizarea întregului organism;
2.faza de rezistență, ce presupune adaptarea la agentul stresor, respectiv lupta cu factorul de stres;
3.faza de epuizare, manifestată atunci când adaptarea nu mai poate fi menținută. În această fază apar consecințele nocive ale persistenței modificărilor fiziologice induse de stres.
Acumularea oboselii asociată cu lipsa de speranță au ca și rezultat reducerea activității. Acum, mecanismele de apărare devin ineficiente și consecința principală este căderea în deprimare și chiar prăbușirea psihică și fizică.
Stresul devine periculos pentru sănătate când nu stabilim corect tipul de personalitate căruia îi aparținem și încercăm să devenim ceea ce nu suntem. În astfel de cazuri, personalitatea noastră se inhibă și suntem nevoiți, de obicei, să facem față unui nivel prea ridicat de stres.
Una dintre modalitățile cele mai bune de a identifica reacțiile organismului uman la stres sau cauzele ascunse ale acestuia este să ținem un jurnal al stresului pe o perioadă de cel puțin două sau trei săptămâni.